Țara în care nu mai ai voie să fumezi pe balcon. Când intră în vigoare legea

Țara în care nu mai ai voie să fumezi pe balcon. Când intră în vigoare legea
Țara în care nu mai ai voie să fumezi pe balcon. Când intră în vigoare legea
Publicat: 02/10/2020, 10:36

Fumatul în balcon, în cazul în care cel puțin o persoană din clădirea respectivă se opune acestui lucru, a fost interzis într-o țară europeană.

Este oficial. Legea a fost aprobată ieri de Parlamentul de la Vilnius, informează stirileprotv.ro. Proiectul, propus de ministrul Sănătății, mai prevede că este interzi fumatul în arenele sportive deschise, în stațiile de autobuz și chiar pe terasele cafenelelor!

Actul normativ controversat, care a fost dezbătut de mai multe ori în anii recenți, intră în vigoare oficial la 1 ianuarie 2021.

Lituania nu se oprește aici și impune reguli dure și în privința consumului de alcool. În urmă cu trei ani, vârsta legală pentru consum a crescut la 20 de ani, iar publicitatea la băuturi alcoolice a fost interzisă cu desăvârșire.

Fumatul părinților în casă dăunează grav copiilor. Care este pericolul la care îi expun

Copiii ai căror părinți fumează în casă ajung mai des la spital! Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Cincinatti, susținuți și de medicii români.

Potrivit studiului, ratele de internare în spital a copiilor expuşi la tutun sunt de 24 de ori mai mari decât la ceilalți copii. Cercetătorii americani au comparat 380 de copii expuşi la tutun cu 1.140 care nu au fost expuşi.

O regiune din Spania interzice fumatul atunci când distanțarea socială nu este posibilă

Regiunea spaniolă a Galiției a interzis persoanelor sa fumeze atunci când distanța socială de 2 metri nu este posibilă.

Interdicție de a fuma pe terasele cafenelelor și restaurantelor!

Guvernul regiunii de nord-vest a anunțat interdicția miercuri târziu și a intrat în vigoare la miezul nopții. Se va aplica și pe terasele cafenelelor și restaurantelor. Autoritățile din alte părți ale țării, cum ar fi Andaluzia, Cantabria, Castilia și León și Castilia-La Mancha, au declarat că au în vedere măsuri similare, transmite Politico Europe.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Monica Tatoiu, diagnosticată cu cancer. Medicii au avertizat-o: „Am o hemoragie cumplită”
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o...
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unii angajați au început să-și ia concediu fără să le mai spună șefilor
×